(reteta de la bunica mea)
Aceasta prajitura este simplu de facut si delicioasa totodata.
Ingrediente pentru blat:
400 g faina
120 g unt (la temperatura camerei)
140 g zahar
1 pachetel zahar vanilat
1 ou intreg
1 lingurita praf de copt
2 linguri smantina
cca. 5-6 linguri lapte
Faina se aseaza pe masa de lucru in jurul ei se pun bucatele de unt, la mijloc se face o adincitura in care se pun ingredientele de mai sus, in afara de lapte.
Se face un aluat in care se adauga cite putin din lapte. Aluatul se lasa intr-un loc racoros sau frigider (cca. 30 de minute).
Impartim aluatul in patru bucati egale. Intindem fiecare bucata si o coacem la 180 Grade cca. 8-10 minute pina este aurie pe margini.
Lasam sa se raceasca si apoi le umplem cu urmatoarea crema.
Crema:
500 ml lapte
3 linguri de faina
5-6 linguri de zahar
o pastaie de vanilie sau
un pachet de zahar vanilat
6 linguri de zahar
3 linguri de cafea tare (in stare lichida)
250 g unt (la temperaturii camerei)
Punem laptele la fiert impreuna cu vanilia, taiata in doua. Oprim cca. 5 linguri de lapte si cu el amestecam faina. Acest amestec il turnam in laptele fiert si punem din nou pe foc sa fiarba cca. 5 minute amestecind tot timpul, va arata ca o budinca. Din 6 linguri de zahar facem un caramel pe care il stingem cu cele 3 linguri de cafea. Turnam mixtura caramel-cafea in budinca, amestecam bine totul si lasam sa se raceasca.
Untul il mixam bine si in el punem cite o lingura din budinca racita si cu ajutorul unei linguri de lemn amestecam usor pina se incorporeaza bine.
Astfel procedam pina amestecam toata budinca in unt.
Ungem pe rind foile cu aceasta crema si lasam prajitura sa stea peste noapte.
A doua zi o pudram cu zahar pudra si taiem in bucati.
Aceasta prajitura o poti prepara cu 3-4 zile inainte de a o servi, cu atit foile vor deveni mai fragede.
Draga Mona, sper sa-ti redea gustul copilariei si clipele frumoase petrecute impreuna. Spor la treaba!
Foarte apetisanta,trebuie incercata.Te pup!
AntwortenLöschenMultumesc, o sa-ti placa sigur. Te sarut!
Löschen